Ea sufla. Atat face. Alearga  descoperita, prin multime cu lacrimi in ochii noroiosi.Calca , calca pamantul ca si cum l-ar surpa.

Lumina difuza o face sa para satena. Dar e bruneta. Sau blonda. Nu stiu. Vrea sa faca ceva sau doar fuge de disperare ? Nu stie nici ea.

Ce problema  o avea ?

Aurolaca.

Aoleu, hoata.

O drogata. Sigur a fugit de la nebuni.

Toti o judeca. .

Ea asteapta, insa,  doar o mana sa se intinda spre ea. Sa-i mangaie obrazul. Sa-i dea parul de pe fata. Sa o ridice de la pamant si sa o prinda cand cade iar. Cine a catalogat-o corect ? Poate toata lumea. Poate nimeni. Si cu ce o ajuta ?

Ea  nu e cineva. Ea e toata lumea si nimeni. Ea e pretutindeni si nicaieri. Ea e  tot  ce a ramas si tot ce va fi si tot ce n-ai avut.  Ea e doar ea. Ea este eu. Ea esti tu. Ea e lumea in sine. Cu viitor, trecut, prezent si sufeinta.

Ea ne sopteste vorbe dulci    dar nu ne spune nimic. Ea ne canta note  pe fundal de intelegere si compasiune, in  urechile noastre astupate.  Ea nu e imbracata sau dezbracata. Ea e asa cum vrei tu sa fie.

Se ascunde de trecatori, si se arata celor ce raman.

Nu plange cu lacrimi, plange cu sange si sudoare grea. Plange mereu. Nu ti-e mila de ea ? Fie-ti, te rog. Nu meritam sa o simtim .

Rasetul ei e ca clinchetul de clopotei.

Corbii sunt prietenii ei.Cu pana neagra, neagra ca taciunele. Corbii  sunt mai frumosi ca noi. Radiaza.Si cainii alearga cu ea.

Florile de liliac, cu miros intepator, stau marturie.

Ea e o neinteleasa. Ca noi toti. Ia-o in brate. Ascult-o, n-o renega . Primeste-o la tine in  casa si in suflet. Primete-o asa cum e. Desculta, cu mainile si ochii sangerii. Cu parul murdar, cu lacrimi. Ia-o, iubeste-o. Cu buzele muscate, cu rochia rupta, cu tremur in glas.

Ea e mai mult decat perfecta. Ea e tot.

Sarut-o pe obraz, spune-i ca iti pasa si ii va pasa si ei.

Ia-o, iubeste-o.

“With the lights out, it’s less dangerous. Here we are now, entertain us!  I feel stupid, and contagious. Here we are now, entertaing us!

Hello, hello, hello, how low. “

Lumea e atat de… de…

Doamne, mi-e sila ! Sila ! Greata, sunt pur si simplu scarbita. Am ceva de spus ! Da, am o idee.Lasa-ma sa o spun ! Asculta-ma ! Doar pentru ca creierul meu e fraged, nu inseamna ca nu e copt.

Sti ce ? Nici nu vreau sa mai zic. Pentru ce ? Pentru tine ? Pentru ei ? Pentru restul lumii ? II pasa defapt cuiva ? Mi-e greu tare sa cred. Nu-i nimic. O sa continui sa fiu dispretuita. O sa inchid ochii. O sa intorc si celalalt obraz. Ce e val, ca valul trece. Plezneste-ma. Calca-ma in picioare. Pentru ca vreau sa vorbesc. Cuvinte ce inteapa mai rau ca sagetile la darts.

Impusca-ma.Nu o sa simtI diferenta.

Adrenalina. Sangele pompeaza in vene. Ochii ies din orbite. Dispari.

Fir cu fir, capul ramane chel. Dintii se desprind de gingii. Unghiile se invinetesc.

Gura se deschide tragand fiecare suflare de aer ca si cum ar fi ultima.

Umanitate.

The beatles

Beatles fever.

Yesterday
All my troubles seemed so far away
Now it looks as though they’re here to stay
Oh, I believe
In yesterday

Suddenly
I’m not half the man I used to be
There’s a shadow hanging over me
Oh, yesterday
Came suddenly

Why she
Had to go I don’t know
She wouldn’t say
I said
Something wrong now I long
For yesterday

Yesterday
Love was such an easy game to play
Now I need a place to hide away
Oh, I believe
In yesterday

Why she
Had to go I don’t know
She wouldn’t say
I said
Something wrong now I long
For yesterday

Yesterday
Love was such an easy game to play
Now I need a place to hide away
Oh, I believe
In yesterday

(hum to “I believe in yesterday”)

Tic Tac

Batranetea. Mi-e groaza de ea. Moment cu moment, imbatranesc din ce in ce mai mult. Proces ireversibil.

Cum sa pacalesc natura? Sa ma inghet in trup si suflet de copil de 15 ani?

Deja mi-e groaza de varsta de 20 de ani. Parca voi fi alta existent. Natura,  independent. Voi fi rece.Insipida.

Tic-tac. Tic-tac.

Cresc.

Imbatranesc.

Ma duc.

Viata mea ar putea la fel de bines a se termine acum. Am ajuns la apogee. Simt ca nu am nevoie  sa mai experimentez ceva. M-am prins cum e chestia asta cu viata.  Te nasti, traiesti si mori. Si te nasti din nou.

Acum, diferenta consta in modul in care traiesti  prima viata. Asta atunci cand ai de unde allege, ca mine, si nu alegi nimic. Te complaci. Mare greseala. Mare pacat. Cand poti fi altceva, si alegi sa fii ceea ce esti déjà.  Atunci nu e prea bine. Deloc chiar

Dar sti, atunci cand nu vrei altceva, pentru ce sa te schimbi? Oricum, soarta e prestabilita. A ta, a mea.. Daca nu-I sa fie, de la Dumnezeu, de la urzitoare, atunci  de ce sa te mai chinui sa te lupti cu morile de vant?

Totul ar fi mai simplu daca am sti rolul nostrum pe pamant. Daca Dumnezeu , la nastere ,ne-ar arata fisa postului. “Tu, pacatosule, te-ai nascut din Mine sa faci asta si nu altceva” Dar nu-I asa. Nu. Trebuie sa gasesti singur scopul in care ai fost creat. Si cand nu-l gasesti… eh.. atunci e rau. Rau e oricum. Dar e altfel de rau.  Rau e  sic and te lupti caineste pentru un cot de paine, si cand cazi beat manga in pat in fiecare seara. Un rau este insa considerat nobil, celalalt nu.  Si ce alternative ai? N-ai.  Lumea e aceeasi de la Adam si Eva. De ce? Ca noi, oamenii, pacatosii, am fost aceiasi mereu. Aceeasi prezenta, acelasi spirit, in diferite suflari.  De ce sa ne ascundem dupa deget?

-VID-

Ma invartesc  si ma chinui. Ma foiesc in fata foii fara sa vreau sa exprim o idée anume.

Bun. Ma concentrez. Nu am cum sa redau in scris un sentiment atata timp cat nu am. Nu mai am sentimente. In sufletul meu nu este nimic.  Pustiu. Vid. Un vid coplesitor. Dureros de gol.

Zambesc. Irnoa situatiei  imi tintuieste colturile gurii spre cer. E un zambet fals. E o masca. Un scut de protective.

Sti ce?

Sunt penibila.

Am atatea.Si vreau mai mult. Lucrurile material imi sunt inutile. Tot ce ma inconjoara e fara viata. Omul sfinteste locul. Acest caiet si acest pix ,separate, ar fid oar un caiet si un simplu pix. Dar impreuna amandoua, sunt  un intreg. Interdependent. Impreuna, caietul si pixul dau viata unor sentimente. Transpun sentimentele in alta lume decat cea in care sunt  menite sa  fie.

Printr-un pix si un caiet  trimit sentimentele de la suflet la suflet.

Imi pare ca  nu am stiut  sa fiu  o prietena, o sora, o fiica, o nepoata buna. As vrea sa fiu iertata. Daca ar mai exista vreun pic de orice in suflet, atunci as regret. Tot. As avea sufletul incarcat, consiinta grea. Nu te invata nimeni sa fi om. Te invata doar lucruri inutile la urma urmei. .. matematica,geografie..prosti.

Nici pe Elvis nu l-am vazut

Moartea?

Moartea,pentru mine este asa un termen abstract.  Aud si redau filozofii legate de moarte, de trecere in alta lume. Aud in media ca vedeta X s-a sinucis, ca Y a fost gasit mort, dar sunt incapabila sa pricep acest proces in adevaratul  sau sens.

Mereu am crezut ca am o sensibilitate aparte care ma face sa percep lucrurile mult mai intens, mai real, mai profund dar odata cu trecerea   timpului, am realizat cu stupoare ca defapt nu sunt cu nimic  speciala. IMaginatia mi-a pierit odata cu anii mei de “tinerete”, iar sensibilitatea mi s-a tabacit. Poate eram sensibila pentru ca judecam otul cu inima. Acum o iau rational.  Gandesc cu inima logic, mathematic. Inainte, ma bucuram la nebunie cand venea primavera. Adoram  sa merg pe jos, sa aud pasarelele,  sa simt mirosul de primavera. Anul asta, cand au aparut primele semen, am observant ca numi mai trezeau niciun sentiment. Ma uitam pe geam si ma intrebam “Ce s-a intamplat cu mine?:|” Ce-I mai bine?  Obiectiv sau subiectiv? Sa judc cu inima sau cu capul?

Iti spuneamdespr moarte . Poate nu sunt in stare sa inteleg acest termen pentru ca nu m-am intalnit cu niciun astfel de caz pana acum. Stiu ca bunicul a murit, da.  Ok, incerc sa realizez si mi-e greu. Si mai greu e sa ma pun in locul mamei sa-mi imaginez prin ce clipe cumplite a trecut. Era doar o adolescent.

Me:” Da’ poate mIchael Jackson nu a murit. POate se ascunde si isi face publicitate”.

Mama:  “E cacat. E la fel de  viu ca Elodia sau Elvis.”

Me: “De unde sti ca elvis nu e viu?”

Mama:”E la fel de viu ca tata!” a  incercat sa rada.

Am tacut cateva secunde. Ma uimise comparatia. Si mama se intristase. O vedeam. Sovaiam.

Me:” Ei , dar elodia? Pe elodia ai vazut-o moarta? “

Mama: “Da, spune dupa care rade.Elodia poate sa traiasca”

Me: “Veezi.Poate Elvis traieste. L-ai vzut pe Elvis mort?”

Mama: “Ma , pe elvis nu l-am vazut nici viu ca sa fiu sincera”

Era o discutie prosteasca. Fara cap si coada. Si totusi, la 20 de ani de la moartea tatalui ei e in stare sa faca glume . Ce zbucium o fi in inima ei?