Ea sufla. Atat face. Alearga  descoperita, prin multime cu lacrimi in ochii noroiosi.Calca , calca pamantul ca si cum l-ar surpa.

Lumina difuza o face sa para satena. Dar e bruneta. Sau blonda. Nu stiu. Vrea sa faca ceva sau doar fuge de disperare ? Nu stie nici ea.

Ce problema  o avea ?

Aurolaca.

Aoleu, hoata.

O drogata. Sigur a fugit de la nebuni.

Toti o judeca. .

Ea asteapta, insa,  doar o mana sa se intinda spre ea. Sa-i mangaie obrazul. Sa-i dea parul de pe fata. Sa o ridice de la pamant si sa o prinda cand cade iar. Cine a catalogat-o corect ? Poate toata lumea. Poate nimeni. Si cu ce o ajuta ?

Ea  nu e cineva. Ea e toata lumea si nimeni. Ea e pretutindeni si nicaieri. Ea e  tot  ce a ramas si tot ce va fi si tot ce n-ai avut.  Ea e doar ea. Ea este eu. Ea esti tu. Ea e lumea in sine. Cu viitor, trecut, prezent si sufeinta.

Ea ne sopteste vorbe dulci    dar nu ne spune nimic. Ea ne canta note  pe fundal de intelegere si compasiune, in  urechile noastre astupate.  Ea nu e imbracata sau dezbracata. Ea e asa cum vrei tu sa fie.

Se ascunde de trecatori, si se arata celor ce raman.

Nu plange cu lacrimi, plange cu sange si sudoare grea. Plange mereu. Nu ti-e mila de ea ? Fie-ti, te rog. Nu meritam sa o simtim .

Rasetul ei e ca clinchetul de clopotei.

Corbii sunt prietenii ei.Cu pana neagra, neagra ca taciunele. Corbii  sunt mai frumosi ca noi. Radiaza.Si cainii alearga cu ea.

Florile de liliac, cu miros intepator, stau marturie.

Ea e o neinteleasa. Ca noi toti. Ia-o in brate. Ascult-o, n-o renega . Primeste-o la tine in  casa si in suflet. Primete-o asa cum e. Desculta, cu mainile si ochii sangerii. Cu parul murdar, cu lacrimi. Ia-o, iubeste-o. Cu buzele muscate, cu rochia rupta, cu tremur in glas.

Ea e mai mult decat perfecta. Ea e tot.

Sarut-o pe obraz, spune-i ca iti pasa si ii va pasa si ei.

Ia-o, iubeste-o.