Ganduri…

Am ajuns la sentimentul cel mai intens, incarcat de repercursiunile esecurilor mele in viata.  Am ajuns sa urasc  in  adevaratul sens al cuvantului. Urasc lumea, urasc societatea, urasc stilul meu de viata. Traiesc intr-o lume bolnava, intre oameni dezaxati, orbi si neputinciosi.  Si eu sunt o neputincioasa. Nu pot [sau mai bine zis, nu vreau] sa schimb nimic. Cu o floare nu se face primavara. Si mai e si nepasarea mea.Nu ma intereseaza nimic si ni

meni, si nu e doar un cliseu uzat, pur si simplu nu imi pasa. Sentimentul e viu in mine, ca  o repulsie a constientului meu care incearca sa se razbune pe societate. Dar eu sunt o persoana pasnica, iar calea mea de razbunare e indolenta. E greu sa intelegi daca nu esti in locul meu.

Nu sunt un copil rasfatat, asa cum tind sa creada cei departe de varsta mea. Pot intelege lumea mai bine decat lumea ma intelege pe mine. Mintea mea e dezvoltata,  iar gandurile sunt clare. Poate peste 10 ani ma voi uita in trecut si rade, insa acum sentimentele mele sunt vii si fara umor. Principiile mele sunt bazate  pe mica si poate proasta, mea experienta in viata. 

Poate nu vreau sa fiu inteleasa. Vreau sa fiu ascultata.

Cu ce se mănâncă „UE”?

[O lucrare  facuta pentru profesoara de Limba Romana pe tema " Elevii europeni"]

Boarea răcoroasă a iernii începe sa sufle si pe meleagurile romăneşti. Vântul aduce valuri si valuri de zăpadă.. Este 1 ianuarie 2007, ora 07.30 .În noaptea precedenta îndradevăr se întâmplase marea „minune”.România se laudă cu statutul de ţară membra a Uniunii Europene. În casa unui tânăr burlac e linişte.Băiatul agoniseşte în dimineaţă să se întoarcă acasă. Deşi in urechi îi răsună încă „Oda bucuriei” din sinfonia a XI-a, a lui Ludwig van Beethoven, vinul îi aleargă nebuneşte in vene.A vrut, pesemne, să nu uite niciodată aceasta zi.Obosit, băut si turmentat, se trânteşte în pat fară să se fi descălţat măcar. Şi pentru că o singură noapte de dezmaţ, pentru un asemenea eveniment, nu e suficient, el continuă să petreacă incă trei nopţi ,ca la curţile împărăteşti. Lui, UE i se pare o evoluţie buna pentru ţară atâta timp cât se face de-o petrecere.

Vis-a-vis, în apartamentul unor bătrânei, marele eveniment este întâmpinat fără mare interes. Cei doi soţi, probabil parinţi…. bunici, fac ironii seci, suspina si zâmbesc cu colţul gurii. Ea,bătrânica, trebăluie prin casa, gătind, scuturând câte ceva. El stă pe fololiul din sufragerie si se uită, cum face de altfel in fiecare dimineaţă, la „Ştirile de la ora 7”.

-Marie, hai sa scriem si noi o scrisoare!

-Cui?

-Vrei un ciocan ,Marie?

-Nu măi,cui să scriem ?

-La ăştia de la UE.

- Şi, ăia, la UE ştie româneşte?

-Taci bre, n-auzi ca acu’ UE e in România?

Bătrâneii nu mai au mari aşteptări de la UE, atâta timp cât sunt conştienţi ca nu vor mai apuca ei alte vremuri mai bune, alte reguli, alta societate, dar cu toate astea,ei inca mai spera, inca mai spera la ceva mai bun.

Mai înaintăm puţin şi ajungem în casa unui tânăr cuplu. Sunt proaspăt mutaţi într-un apartament mare, cu slujbe bănoase si cariere promiţătoare. Ei sunt sceptici in privinţa noii etape a ţării . Au supravieţuit ei până acum, vor supravieţuii si de aici in colo, cu sau fără UE. Cel puţin, aşa susţin ei.

Într-o cameră mare, cu pereţii pictaţi in multe culori, o mică domnişoară stă si se uită prelung la zapada ce fulguie afară.N-are mai mult de 8 ani. O cheama Irina. E imbrăcată într-o rochiţă lungă, roz, de noapte, cu imprimeuri colorate. Irinuca n-a dormit toată noaptea. A fost prea emoţionată! Seara târziu a urmărit miile de artificii care luminau cerul. Ştia ca este martoră a unui moment istoric, şi nu a vrut sa piardă vreo secunda. Deja se plasa în viitor. Cât de optimist era viitorul in viziunea ei! Şi-ar fii dorit sa poată da timpul înainte, să-şi vadă visurile devenite realitate. Şi ma uit la ei, la ţoţi, şi mă gândesc … Oare cine are dreptate? Şi oare cum va fi viitorul Romîniei ,acum , in UE?