-VID-

Ma invartesc  si ma chinui. Ma foiesc in fata foii fara sa vreau sa exprim o idée anume.

Bun. Ma concentrez. Nu am cum sa redau in scris un sentiment atata timp cat nu am. Nu mai am sentimente. In sufletul meu nu este nimic.  Pustiu. Vid. Un vid coplesitor. Dureros de gol.

Zambesc. Irnoa situatiei  imi tintuieste colturile gurii spre cer. E un zambet fals. E o masca. Un scut de protective.

Sti ce?

Sunt penibila.

Am atatea.Si vreau mai mult. Lucrurile material imi sunt inutile. Tot ce ma inconjoara e fara viata. Omul sfinteste locul. Acest caiet si acest pix ,separate, ar fid oar un caiet si un simplu pix. Dar impreuna amandoua, sunt  un intreg. Interdependent. Impreuna, caietul si pixul dau viata unor sentimente. Transpun sentimentele in alta lume decat cea in care sunt  menite sa  fie.

Printr-un pix si un caiet  trimit sentimentele de la suflet la suflet.

Imi pare ca  nu am stiut  sa fiu  o prietena, o sora, o fiica, o nepoata buna. As vrea sa fiu iertata. Daca ar mai exista vreun pic de orice in suflet, atunci as regret. Tot. As avea sufletul incarcat, consiinta grea. Nu te invata nimeni sa fi om. Te invata doar lucruri inutile la urma urmei. .. matematica,geografie..prosti.

B.U

Stii ce? Esti prsost!
De ce? Asa, ca zic eu! Prostule!

Bine ca esti tu mai destept si le sti pe toatE. Ei si? N-am decat sa mor necultivaa,cu visurile mele ale unei lumi perfecte.

N-ai   sa ma vezi pe mine  purtandu`mi gheozdanul pe  mana, cu atitudine, ca o VIPă  ce sunt. Nu!Nu!

N-ai sa ma vezi pe mine tipand la telefonul meu de milioane pe strada,  tunat cu licurici sclipiciosi si abtibilduri. Si sa nu uitam de inelele mari si kitch-oase  de pe degete, care trebuie sa fie la vedere pe telefonul asortat.

Si nici emo   kida n-o sa fiu prea curand.Cu parul intins si ars cu placa, cu ochii bojiti de culoarea neagra si tricouri roz peste  bluze  negre, cu curele in carouri.

Da` sti  de ce? Pentru ca eu nu sunt proasta ca tine sa urmez pseudomoda, eu o formez. Formand`o,  in viziunea mea tu n-ai habar ce-i aia haina. Te  imbraci de la SH`uri ,  tunaat cu cele mai  scarboase bijuteri  cumparate din statia de autobuz, si pe principiul spiritului de turma, si prietenii tai ti se adapteaza si    asa se duce dra*u  noua generatie de adolescenti.

Hai dispar/.

I can fly!

Afara e semi-intuneric.Lumina se reflecta ciudat peste blocurile ceausiste, si le face sa para si mai monotone decat sunt in mod obinuit.A plouat de curand, iar baltoacele mari de pe bulevard amestecate cu noroi, stropesc cetatenii la trecerea masinilor.

Traversez in fuga spre acel  peron ingust de  tranvai.Intersectia este aproape  goala.In stanga mea vad o dacie berlina. Soferul, un barbat la vreo 50 de ani, robust, carunt, cu o tigara in mana si mana pe geam, ma priveste crispat, dorind probabil sa ajunga acasa mai repede.

In statie sunt doar cativa pierde-vara,ca si mine,  fara un rost in viata, fara masini scumpe si vile in pipera. Sunt alti bugetari care depind de fortele statului si au ramas la vechiul si clasicul mijloc de transport: tramvaiul!

Ma   asez  in fund pe peron, cu picioarele pe sine.  Niste lumini puternice apar de la distanta.Luminile vin cu putere spre mine.Ma ridic  pentru a vedea mai atent.Luminile sunt asa aproape incat ma orbesc.Inchid ochii pentru  o secunda iar cand ii deschid…  pot sa zbor!

O fi o vraja a luminilor.Lumina e magica!