Afara e semi-intuneric.Lumina se reflecta ciudat peste blocurile ceausiste, si le face sa para si mai monotone decat sunt in mod obinuit.A plouat de curand, iar baltoacele mari de pe bulevard amestecate cu noroi, stropesc cetatenii la trecerea masinilor.
Traversez in fuga spre acel peron ingust de tranvai.Intersectia este aproape goala.In stanga mea vad o dacie berlina. Soferul, un barbat la vreo 50 de ani, robust, carunt, cu o tigara in mana si mana pe geam, ma priveste crispat, dorind probabil sa ajunga acasa mai repede.
In statie sunt doar cativa pierde-vara,ca si mine, fara un rost in viata, fara masini scumpe si vile in pipera. Sunt alti bugetari care depind de fortele statului si au ramas la vechiul si clasicul mijloc de transport: tramvaiul!
Ma asez in fund pe peron, cu picioarele pe sine. Niste lumini puternice apar de la distanta.Luminile vin cu putere spre mine.Ma ridic pentru a vedea mai atent.Luminile sunt asa aproape incat ma orbesc.Inchid ochii pentru o secunda iar cand ii deschid… pot sa zbor!
O fi o vraja a luminilor.Lumina e magica!
