-VID-

Ma invartesc  si ma chinui. Ma foiesc in fata foii fara sa vreau sa exprim o idée anume.

Bun. Ma concentrez. Nu am cum sa redau in scris un sentiment atata timp cat nu am. Nu mai am sentimente. In sufletul meu nu este nimic.  Pustiu. Vid. Un vid coplesitor. Dureros de gol.

Zambesc. Irnoa situatiei  imi tintuieste colturile gurii spre cer. E un zambet fals. E o masca. Un scut de protective.

Sti ce?

Sunt penibila.

Am atatea.Si vreau mai mult. Lucrurile material imi sunt inutile. Tot ce ma inconjoara e fara viata. Omul sfinteste locul. Acest caiet si acest pix ,separate, ar fid oar un caiet si un simplu pix. Dar impreuna amandoua, sunt  un intreg. Interdependent. Impreuna, caietul si pixul dau viata unor sentimente. Transpun sentimentele in alta lume decat cea in care sunt  menite sa  fie.

Printr-un pix si un caiet  trimit sentimentele de la suflet la suflet.

Imi pare ca  nu am stiut  sa fiu  o prietena, o sora, o fiica, o nepoata buna. As vrea sa fiu iertata. Daca ar mai exista vreun pic de orice in suflet, atunci as regret. Tot. As avea sufletul incarcat, consiinta grea. Nu te invata nimeni sa fi om. Te invata doar lucruri inutile la urma urmei. .. matematica,geografie..prosti.

Plastic People

Cat de  superficiale sunt fetele de nici 15 ani .

Toate devin din ce in ce mai barfitare,indolente si  false.

 Nu pot sa inteleg de ce in unele persoane fierbe atata jovialitate si exuberanta, iar alele pot fi atat de antipatice.Parca imi si vad colegele umbland in haita, tinandu-se de mana. Una este cu ochelari de soare, un tricou cu mesaje si geanta pe post de ghiozda, purtata superficial pe antebrat. Alta, putin mai grasuta, poarta un tricou roz, scurt, lasnd sa i  se vada carnea palida. Parul ii este indreptat exagerat cu placa, iar in pana isi tine  telefonul  “tunat” cu licurici si abtibilduri, pe post de accesoriu.Cea  mai pitica dintre ele, misca lasciv din fund, in blugii stramt. Din cand in cand da din relflex cu mana in par.Incaltata cu o pereche de balerini,putin cam mari, calca ca pe ace. A patra dintre ele are un stil combinat parca, al celorlalte trei. Isi poarta ochelarii musca de soare, cu telefonul tinut ostentativ in mana, decolteu adanc si fundul in miscare.

Una din ele spune in soapta, gesticuland: “Feteloor, v-am zis ce am visat azi noapte???” chicotese si se uita spre fata cea pitica: “..A. era cu C. ,  iar M. se facea ca era cu I. !!!” Cele doua, despre care s-a adus  vorba in vis, se uita asa zis urat la ea, dar se citea pe ochii lor incantarea cu care ascltau cele zice. Se simteau flatate, coplesite, ca tocmai despre ele se vorbea, ca ele aveau intainetate, fie si in presupusul vis,  in fata celorlalte fete. “Si eu???” sare ca arsa fata mai grasuta. “Lasa, mama, tu il ai pe al tau!” Ea ii arunca un “Ha!” [gen "Hai sictir!" ], despartindu`se de grup si punandu-si mainile in sold. “Haide fata, ca sti ca-ti place! ” sare cea cu visul.

Eu stau si ma uit ca si cum nu le-as cunoaste, ca si cum n-ar fi prietenele mele. Ma minunez de perlele scoase pe gura lor, nenumarate altele. Ce Dumnezeu au ajuns? S iva fi si mai rau? Unde a disparut personalitatea? Dar spontaneitatea si tupeul tipic adolescentilor? Unde? De ce??

De ce trebuie sa fie tate fetele de plastic?