Plastic People

Cat de  superficiale sunt fetele de nici 15 ani .

Toate devin din ce in ce mai barfitare,indolente si  false.

 Nu pot sa inteleg de ce in unele persoane fierbe atata jovialitate si exuberanta, iar alele pot fi atat de antipatice.Parca imi si vad colegele umbland in haita, tinandu-se de mana. Una este cu ochelari de soare, un tricou cu mesaje si geanta pe post de ghiozda, purtata superficial pe antebrat. Alta, putin mai grasuta, poarta un tricou roz, scurt, lasnd sa i  se vada carnea palida. Parul ii este indreptat exagerat cu placa, iar in pana isi tine  telefonul  “tunat” cu licurici si abtibilduri, pe post de accesoriu.Cea  mai pitica dintre ele, misca lasciv din fund, in blugii stramt. Din cand in cand da din relflex cu mana in par.Incaltata cu o pereche de balerini,putin cam mari, calca ca pe ace. A patra dintre ele are un stil combinat parca, al celorlalte trei. Isi poarta ochelarii musca de soare, cu telefonul tinut ostentativ in mana, decolteu adanc si fundul in miscare.

Una din ele spune in soapta, gesticuland: “Feteloor, v-am zis ce am visat azi noapte???” chicotese si se uita spre fata cea pitica: “..A. era cu C. ,  iar M. se facea ca era cu I. !!!” Cele doua, despre care s-a adus  vorba in vis, se uita asa zis urat la ea, dar se citea pe ochii lor incantarea cu care ascltau cele zice. Se simteau flatate, coplesite, ca tocmai despre ele se vorbea, ca ele aveau intainetate, fie si in presupusul vis,  in fata celorlalte fete. “Si eu???” sare ca arsa fata mai grasuta. “Lasa, mama, tu il ai pe al tau!” Ea ii arunca un “Ha!” [gen "Hai sictir!" ], despartindu`se de grup si punandu-si mainile in sold. “Haide fata, ca sti ca-ti place! ” sare cea cu visul.

Eu stau si ma uit ca si cum nu le-as cunoaste, ca si cum n-ar fi prietenele mele. Ma minunez de perlele scoase pe gura lor, nenumarate altele. Ce Dumnezeu au ajuns? S iva fi si mai rau? Unde a disparut personalitatea? Dar spontaneitatea si tupeul tipic adolescentilor? Unde? De ce??

De ce trebuie sa fie tate fetele de plastic?

Cu ce se mănâncă „UE”?

[O lucrare  facuta pentru profesoara de Limba Romana pe tema " Elevii europeni"]

Boarea răcoroasă a iernii începe sa sufle si pe meleagurile romăneşti. Vântul aduce valuri si valuri de zăpadă.. Este 1 ianuarie 2007, ora 07.30 .În noaptea precedenta îndradevăr se întâmplase marea „minune”.România se laudă cu statutul de ţară membra a Uniunii Europene. În casa unui tânăr burlac e linişte.Băiatul agoniseşte în dimineaţă să se întoarcă acasă. Deşi in urechi îi răsună încă „Oda bucuriei” din sinfonia a XI-a, a lui Ludwig van Beethoven, vinul îi aleargă nebuneşte in vene.A vrut, pesemne, să nu uite niciodată aceasta zi.Obosit, băut si turmentat, se trânteşte în pat fară să se fi descălţat măcar. Şi pentru că o singură noapte de dezmaţ, pentru un asemenea eveniment, nu e suficient, el continuă să petreacă incă trei nopţi ,ca la curţile împărăteşti. Lui, UE i se pare o evoluţie buna pentru ţară atâta timp cât se face de-o petrecere.

Vis-a-vis, în apartamentul unor bătrânei, marele eveniment este întâmpinat fără mare interes. Cei doi soţi, probabil parinţi…. bunici, fac ironii seci, suspina si zâmbesc cu colţul gurii. Ea,bătrânica, trebăluie prin casa, gătind, scuturând câte ceva. El stă pe fololiul din sufragerie si se uită, cum face de altfel in fiecare dimineaţă, la „Ştirile de la ora 7”.

-Marie, hai sa scriem si noi o scrisoare!

-Cui?

-Vrei un ciocan ,Marie?

-Nu măi,cui să scriem ?

-La ăştia de la UE.

- Şi, ăia, la UE ştie româneşte?

-Taci bre, n-auzi ca acu’ UE e in România?

Bătrâneii nu mai au mari aşteptări de la UE, atâta timp cât sunt conştienţi ca nu vor mai apuca ei alte vremuri mai bune, alte reguli, alta societate, dar cu toate astea,ei inca mai spera, inca mai spera la ceva mai bun.

Mai înaintăm puţin şi ajungem în casa unui tânăr cuplu. Sunt proaspăt mutaţi într-un apartament mare, cu slujbe bănoase si cariere promiţătoare. Ei sunt sceptici in privinţa noii etape a ţării . Au supravieţuit ei până acum, vor supravieţuii si de aici in colo, cu sau fără UE. Cel puţin, aşa susţin ei.

Într-o cameră mare, cu pereţii pictaţi in multe culori, o mică domnişoară stă si se uită prelung la zapada ce fulguie afară.N-are mai mult de 8 ani. O cheama Irina. E imbrăcată într-o rochiţă lungă, roz, de noapte, cu imprimeuri colorate. Irinuca n-a dormit toată noaptea. A fost prea emoţionată! Seara târziu a urmărit miile de artificii care luminau cerul. Ştia ca este martoră a unui moment istoric, şi nu a vrut sa piardă vreo secunda. Deja se plasa în viitor. Cât de optimist era viitorul in viziunea ei! Şi-ar fii dorit sa poată da timpul înainte, să-şi vadă visurile devenite realitate. Şi ma uit la ei, la ţoţi, şi mă gândesc … Oare cine are dreptate? Şi oare cum va fi viitorul Romîniei ,acum , in UE?