-VID-

Ma invartesc  si ma chinui. Ma foiesc in fata foii fara sa vreau sa exprim o idée anume.

Bun. Ma concentrez. Nu am cum sa redau in scris un sentiment atata timp cat nu am. Nu mai am sentimente. In sufletul meu nu este nimic.  Pustiu. Vid. Un vid coplesitor. Dureros de gol.

Zambesc. Irnoa situatiei  imi tintuieste colturile gurii spre cer. E un zambet fals. E o masca. Un scut de protective.

Sti ce?

Sunt penibila.

Am atatea.Si vreau mai mult. Lucrurile material imi sunt inutile. Tot ce ma inconjoara e fara viata. Omul sfinteste locul. Acest caiet si acest pix ,separate, ar fid oar un caiet si un simplu pix. Dar impreuna amandoua, sunt  un intreg. Interdependent. Impreuna, caietul si pixul dau viata unor sentimente. Transpun sentimentele in alta lume decat cea in care sunt  menite sa  fie.

Printr-un pix si un caiet  trimit sentimentele de la suflet la suflet.

Imi pare ca  nu am stiut  sa fiu  o prietena, o sora, o fiica, o nepoata buna. As vrea sa fiu iertata. Daca ar mai exista vreun pic de orice in suflet, atunci as regret. Tot. As avea sufletul incarcat, consiinta grea. Nu te invata nimeni sa fi om. Te invata doar lucruri inutile la urma urmei. .. matematica,geografie..prosti.

Spune stop sentimentelor.

Nu exista vise.

Visele sunt doar iluzii. Conceptii ireale pe care ei vor ca noi sa le avem. Sunt iluzii pe care ne place sa ni le inchipuim. Fantasmagorii. Prostii.

Nouă ne place să ne amăgim..Că poate se va schimba ceva…că poate ne vom schimba… că poate…că poate…

Lor le place când noi ne amăgim. Suntem prea preocupaţi să visăm pentru  a fi capabili să vedem. Dacă nu vedem, nu observăm, nu gândim, nu conştientizăm. Atunci nu ne revoltăm, nu ne opunem. Împotriva cui? A ceva ce nu vedem? Nu. Noi visăm. Dacă visăm, nu vedem. Daca nu vedem, nu ne revoltăm. Dacă nu ne revoltăm, ei sunt fericiţi!

Dacă nu ne opunem, atunci nu schimbăm nimic. Cum să schimbăm ceva ce nu vedem?  Şi atunci, pentru ce Dumnezeu mai visăm? Nu visăm ca să schimbăm? Visăm pentru ceva ce nu avem, ori  ne dorim. Şi dorim să schimbăm în aşa fel încât să ne fie nouă bine, sa avem, să ştim.

Când schimbăm, defapt nu schimbăm nimic. Doar credem că o facem. Nu schimbăm pentru că visăm. Acţionăm în funcţie de  sentimente, nu de raţiune. Sentimentele ne omoară! Dacă nu am avea sentimente, nu am avea nici conştiinţă. Fără conştiinţă  am acţiona liber. Am acţiona impulsive. Am acţiona aşa cum trebuie să acţionăm. Fără sentimente  n-am mai visa.

Nu exista prieteni adevarati.

Prieteni? Prieteni nu avem. Nimeni nu are prieteni. Ipocriţi sunt cei  ce consideră ca au adevăraţi prieteni. Oamenii se adună în haite  în urma celor mai primare instincte. Ei simt nevoia de afecţiune. O altă iluzie! Să crezi că cineva ţine la tine cu adevărat şi necondiţionat. Un alt “vis” tembel. O idée indusă tot de sentimente. Sentimentele ne ucid lent, cu chinuri. Asemenea unei boli fără leac. Ori mori, ori trăieşti o viaţă în durere. Aşa cum rugina erodează fierul, încet dar précis.

Când nu ai nici măcar duşmani devine cu adevărat dureros. Dacă nuşmani nu ai înseamnă ca  nu prezinţi destul interes pentru ca cineva sa te urască. Nu ai nimic special pentru care altcineva ar putea fi gelos- Nu esti destul de tare să te cerţi , să combaţi răul.  Nu eşti în stare să-ţi faci nici măcar duşmani. . Şi atunci doare… doare..

Şi totusi raul este pretutindeni.Ne inconjoară şi ne atacă pe toate fronturile. Răul  ne clarifica sentimentele. Ne face să vedem lucrurile asa cum sunt ele defapt. Răul spulberă visele.  Răul este totusi bun! Răul ne ajută să gândim cu mintea. Ne ajută să nu avem sentimente. Sentimentele produc rău…iar răul inhibă sentimentele…

Ganduri…

Am ajuns la sentimentul cel mai intens, incarcat de repercursiunile esecurilor mele in viata.  Am ajuns sa urasc  in  adevaratul sens al cuvantului. Urasc lumea, urasc societatea, urasc stilul meu de viata. Traiesc intr-o lume bolnava, intre oameni dezaxati, orbi si neputinciosi.  Si eu sunt o neputincioasa. Nu pot [sau mai bine zis, nu vreau] sa schimb nimic. Cu o floare nu se face primavara. Si mai e si nepasarea mea.Nu ma intereseaza nimic si ni

meni, si nu e doar un cliseu uzat, pur si simplu nu imi pasa. Sentimentul e viu in mine, ca  o repulsie a constientului meu care incearca sa se razbune pe societate. Dar eu sunt o persoana pasnica, iar calea mea de razbunare e indolenta. E greu sa intelegi daca nu esti in locul meu.

Nu sunt un copil rasfatat, asa cum tind sa creada cei departe de varsta mea. Pot intelege lumea mai bine decat lumea ma intelege pe mine. Mintea mea e dezvoltata,  iar gandurile sunt clare. Poate peste 10 ani ma voi uita in trecut si rade, insa acum sentimentele mele sunt vii si fara umor. Principiile mele sunt bazate  pe mica si poate proasta, mea experienta in viata. 

Poate nu vreau sa fiu inteleasa. Vreau sa fiu ascultata.