Tic Tac

Batranetea. Mi-e groaza de ea. Moment cu moment, imbatranesc din ce in ce mai mult. Proces ireversibil.

Cum sa pacalesc natura? Sa ma inghet in trup si suflet de copil de 15 ani?

Deja mi-e groaza de varsta de 20 de ani. Parca voi fi alta existent. Natura,  independent. Voi fi rece.Insipida.

Tic-tac. Tic-tac.

Cresc.

Imbatranesc.

Ma duc.

Viata mea ar putea la fel de bines a se termine acum. Am ajuns la apogee. Simt ca nu am nevoie  sa mai experimentez ceva. M-am prins cum e chestia asta cu viata.  Te nasti, traiesti si mori. Si te nasti din nou.

Acum, diferenta consta in modul in care traiesti  prima viata. Asta atunci cand ai de unde allege, ca mine, si nu alegi nimic. Te complaci. Mare greseala. Mare pacat. Cand poti fi altceva, si alegi sa fii ceea ce esti déjà.  Atunci nu e prea bine. Deloc chiar

Dar sti, atunci cand nu vrei altceva, pentru ce sa te schimbi? Oricum, soarta e prestabilita. A ta, a mea.. Daca nu-I sa fie, de la Dumnezeu, de la urzitoare, atunci  de ce sa te mai chinui sa te lupti cu morile de vant?

Totul ar fi mai simplu daca am sti rolul nostrum pe pamant. Daca Dumnezeu , la nastere ,ne-ar arata fisa postului. “Tu, pacatosule, te-ai nascut din Mine sa faci asta si nu altceva” Dar nu-I asa. Nu. Trebuie sa gasesti singur scopul in care ai fost creat. Si cand nu-l gasesti… eh.. atunci e rau. Rau e oricum. Dar e altfel de rau.  Rau e  sic and te lupti caineste pentru un cot de paine, si cand cazi beat manga in pat in fiecare seara. Un rau este insa considerat nobil, celalalt nu.  Si ce alternative ai? N-ai.  Lumea e aceeasi de la Adam si Eva. De ce? Ca noi, oamenii, pacatosii, am fost aceiasi mereu. Aceeasi prezenta, acelasi spirit, in diferite suflari.  De ce sa ne ascundem dupa deget?

Nici pe Elvis nu l-am vazut

Moartea?

Moartea,pentru mine este asa un termen abstract.  Aud si redau filozofii legate de moarte, de trecere in alta lume. Aud in media ca vedeta X s-a sinucis, ca Y a fost gasit mort, dar sunt incapabila sa pricep acest proces in adevaratul  sau sens.

Mereu am crezut ca am o sensibilitate aparte care ma face sa percep lucrurile mult mai intens, mai real, mai profund dar odata cu trecerea   timpului, am realizat cu stupoare ca defapt nu sunt cu nimic  speciala. IMaginatia mi-a pierit odata cu anii mei de “tinerete”, iar sensibilitatea mi s-a tabacit. Poate eram sensibila pentru ca judecam otul cu inima. Acum o iau rational.  Gandesc cu inima logic, mathematic. Inainte, ma bucuram la nebunie cand venea primavera. Adoram  sa merg pe jos, sa aud pasarelele,  sa simt mirosul de primavera. Anul asta, cand au aparut primele semen, am observant ca numi mai trezeau niciun sentiment. Ma uitam pe geam si ma intrebam “Ce s-a intamplat cu mine?:|” Ce-I mai bine?  Obiectiv sau subiectiv? Sa judc cu inima sau cu capul?

Iti spuneamdespr moarte . Poate nu sunt in stare sa inteleg acest termen pentru ca nu m-am intalnit cu niciun astfel de caz pana acum. Stiu ca bunicul a murit, da.  Ok, incerc sa realizez si mi-e greu. Si mai greu e sa ma pun in locul mamei sa-mi imaginez prin ce clipe cumplite a trecut. Era doar o adolescent.

Me:” Da’ poate mIchael Jackson nu a murit. POate se ascunde si isi face publicitate”.

Mama:  “E cacat. E la fel de  viu ca Elodia sau Elvis.”

Me: “De unde sti ca elvis nu e viu?”

Mama:”E la fel de viu ca tata!” a  incercat sa rada.

Am tacut cateva secunde. Ma uimise comparatia. Si mama se intristase. O vedeam. Sovaiam.

Me:” Ei , dar elodia? Pe elodia ai vazut-o moarta? “

Mama: “Da, spune dupa care rade.Elodia poate sa traiasca”

Me: “Veezi.Poate Elvis traieste. L-ai vzut pe Elvis mort?”

Mama: “Ma , pe elvis nu l-am vazut nici viu ca sa fiu sincera”

Era o discutie prosteasca. Fara cap si coada. Si totusi, la 20 de ani de la moartea tatalui ei e in stare sa faca glume . Ce zbucium o fi in inima ei?